Blog

Fericirea din usturoi

Extras din genialele discuții de seară, de la cină și dinainte de somn

Am vizionat cu ceva ani în urmă un film TED cu discursul unei savante care prezenta motivele științifice pentru care copiii nu dorm. Mai precis, era o prezentare despre cum funcționează creierele copiilor, hormonii și fericirea din ele. Se pare că cei mici nu pot dormi pentru că ei trăiesc într-o euforie continuă. Savanta compara “trăirea” lor zilnică cu îndrăgostirea: ei trăiesc starea pe care noi am trăi-o îndrăgostiți fiind la Paris. Mi-am amintit de acest mesaj în această seară.

La cină am avut o dezbatere despre usturoi. Cel mic era revoltat că salata tzatziki ustura prea tare și am trecut prin lista ingredientelor, accentuând că ea conține și usturoi.

  • Mami, dar nu vreau ca usturoiul să mai usture.
  • Marcus, nu se poate ca usturoiul să nu usture. Însuși numele lui, adică usturoi, spune care este menirea lui: să usture. Ca să vrei ca usturoiul să nu mai usture, nu stiu, e ca și cum ai vrea ca ceva să își nege însuși scopul pentru care exista, încerc să iți dau un exemplu… La care Eric, atent la discuția noastră, și savurând, în același timp, salata tzatziki, oricât ar fi fost ea de usturată, spune:
  • Da, mami, stiu: e ca joaca fară fericire. Cum să existe joacă fară fericire?
  • Exact, mulțumesc, Eric. Chiar așa.

În pat fiind amândoi se tot înțepau, se provocau unul pe altul. Dezbaterea frecventă dintre ei este care număr este mai important: cel al anilor pe care i-ai împlinit deja sau cel al lunilor pe care le ai. Mă întreabă frecvent câte luni au și intră în competiție pe această temă, spre exasperarea mea, bineînțeles.

Hai, eu cu shh-shh-shh, ei cu halimaiul. Într-un final se liniștesc dar cel mic dădea din picioare și râdea din senin. Eu mai departe cu shhh-shhh-ială, hai și un cântecel de mult uitat, dar agitația parcă îl cerea. Lui îi place, ascultă, înțelege și apreciază strădaniile mele și îmi spune, plin de empatie:

  • Mami, dar nu am răbdare să dorm.
    “Bingo!” Se aude în capul meu. Iar dialogul meu interior este: “Știu, dragul meu, de când v-ați născut știu asta. Sunt topită că acum reușești singurel să definești starea aceasta.”

Sunt seri când adorm înaintea lor. Sunt seri când îmi dau seama cât era de greu să îi adorm și sunt mai empatică față de mine, cea care avea bebeluși și își pierdea răbdarea după o oră și jumătate de legănat. Sunt seri când încă îmi pierd răbdarea și aș vrea să îi văd odată dormind. Dar mai sunt și seri când mă simt în extaz că pot fi martoră la atât de multă fericire. Iar această prezență este tot ce am nevoie ca să înțeleg ce înseamnă să fii un părinte conștient. Nu este mereu așa dar, din când în când, inima mea se încălzește lângă fericirea din inima lor.