Blog

Doi negrii mititei

…iar povestea mea începe pe vremea când eram încă un îngeraș în cer dar părinții mei mă doreau f tare și au rugat-o pe mămica mea să mă aducă pe pământ.

Un îngeraș zburdalnic s-a ascuns,

Cu tot cu aripioare strâns,

Într-un cățel cam jucăuș,

Cam mititel și cam ghiduș.

Este Bijou cel frumușel,

Cu ochi rotunzi ca un inel,

Cu blană neagră de cărbune,

Și-o stea prea albă-n piept ai spune.

 Așa că m-au vizitat când eram tare mic și drăgălaș și locuiam cu cei trei frați ai mei. Apoi au venit și m-au luat ca să aibă grijă de mine.

Am fost cumințel, deși nu știam unde să fac pipi și caca. Dar ei nu s-au supărat pe mine. Eram tare dulce și de aceea cred că mi-au trecut multe cu vederea. Am primit un culcuș călduț și comod și doi prieteni noi de pluș care să îmi țină companie: Fifi și Rino.

Aventurile mele au început imediat. De Crăciun am rămas singurel în curte. Hm, ce să fac eu singur într-o curte așa de mare?!? M-am tot uitat în jur și am descoperit o ieșire. Asta era! Trebuia să ies și să explorez necunoscutul.

Am ieșit pe sub poartă și am dat nas în nas cu aventura. Trei interlopi m-au luat la întrebări, dar nu au așteptat să le și răspund. M-au încolțit din toate părțile și părea că acela va fi deja sfârșitul pentru mine. M-am ascuns speriat sub o mașină și am început să plâng cât am putut de tare. Eram eu cel mai curajos dintre frații mei, dar situația asta mă depășise de-a dreptul, ce să mai zic, eram îngrozit. Norocul meu că m-au auzit niște vecini și m-au salvat. Cosmo, cățelul vecin, mi-a lins rănile iar părintiii mei au venit îndată și m-au dus la doctor. Am fost tare cumințel la doctor și am cucerit pe toată lumea. Ne-am întors acasă și am stat câteva zile cu părintii mei. Totuși mă simțeam tare singurel și trist așa că ei mei s-au gândit să îmi ia un frate mai mare care să mă apere de pericole. Vedeți voi, eu sunt tare viteaz și nu mă laud degeaba dar după aventură mea în cartier am rămas tare speriat.

Au căutat un frate pentru mine și m-au lăsat pe mine să îl aleg. L-am ales pe cel mai simpatic ciobănesc corb care există. Numele lui este Corvin (de la Matei Corvin, conducător destoinic și curajos). Inițial părintii mei vroiau alt frate de-al lui însă recrutarea și selecția am făcut-o eu. Și ce bine ne stătea împreună. Parcă eram frați de când lumea. Amândoi negrii cu pete albe în piept. Așa a început prietenia noastră.

La început a trebuit să înfruntăm iarna. Și am înfruntat-o jucându-ne în zăpadă. Ce tumbe mai trăgeam, săpam în zăpada și ne alergam.

Trebuie să va spun că nu este ușor să conviețuiești cu un ciobănesc. Noroc că sunt curajos. Corvin a tot crescut … și deodată m-am trezit că este foarte mare, posesiv… și nu prea îmi merge cu el. Dar eu sunt curajos, iute și isteț. Doar așa reușesc să supraviețuiesc.

Plus că trebuie să recunosc că și Corvin este un frate de nădejde. Înainte să vină el, când vedeam un interlop mi se înmuiau picioarele și începeam să plâng. Acum situația s-a schimbat radical, sar ca o cobră, direct în pieptul adversarului meu! Corvin este chiar în spatele meu iar când  el este lângă mine,  nu îmi este niciodată frică.

A venit primăvara și am început să explorăm câmpurile, lacul și pădurile. Am făcut cunoștință cu vecinii noștri: fazani, rațe sălbatice, bibilici, șoricei de câmp, arici, un porc mistreț și iepuri sălbatici cu urechi mari și ciulite. Într-o zi Corvin a mirosit de la distanță o prezență. S-a apropiat ușor, ușor, dar f sigur pe instinctele lui. Ce credeți că a descoperit? Un arici. Sau mai degrabă un ghem de ace f ascuțite. Degeaba lătram noi intrigați pe lângă el. Acele lui ne înțepau nasul si a trebuit as renuntam si sa il lasam in pace. Am plecat dezamagiti, tot incercand sa intelegem ce ni s-a intamplat.

După primăvară a început ușor să se facă simțită și vara. Of, căldură mare, mon cher! Eu ca eu, dar Corvin, ca un ciobănesc autentic, era extrem de afectat: foarte prost dispus, fără chef de joacă, era destul de greu să conviețuiesc cu el.

Dar într-o dimineață și-a făcut apariția medicul nostru. Un tip f direct și hotărât care nu prea stă să ne caute în coarne dar față de care avem un mare respect. De obicei, după ce pleacă el, întotdeauna suntem mai sănătoși și mai fericiți. De data asta s-a îmbrăcat într-o costumație destul de ciudată și a început să scoată niște instrumente necunoscute. A venit și l-a luat pe Corvin și a început să bâzâie cu instrumentele lui. Nu eram deloc de acord cu ce se întâmpla și vociferam din răsputeri. Săracul Corvin, eram intrigat! Nu părea deloc încântat de ceea ce i se întâmplă. Ce credeți? După vreo oră s-a întors … dar nu pe picioarele lui saracutul. Era amețit, nu putea să vorbească și arată cu totul și cu totul altfel. Îi dispăruse haină de blană cu care fusese îmbrăcat toată iarnă. Într-un final, am constatat că medicul nostru s-a transformat în stilist. M-a tuns și pe mine într-o clipă și recunosc că m-am simțit…ușurat.

Într-o dimineață vîntul bătea îngrozitor. Noi eram deja golași după aventura cu stilistul și nu prea ne simțeam confortabil. Corvin, ca de obicei, f sigur pe el, țuști, a luat-o la fugă pe câmp în lucernă. Ce credeți? A descoperit un iepure mare și urechios care imediat a zbughit-o în fugă pe lângă mine. Am alergat eu după el dar degeaba.

A două zi dimineață, cum ne făceam noi plimbarea ca de obicei, ștrengarul a venit la noi și ne-a privit direct în față. Cu urechile mari ciulite a venit să ne arate că, de fapt, iepurii nu sunt așa fricoși cum li s-a dus faimă. Ne-a râs în nas și apoi a zbughit-o, ca de obicei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *